Home
Mihai's Paleobotany Chronicles
Paleozoology
Geology
Botany
Educational
About
Links

BIGARUL TE SCHIMBA
Jurnal de practica
de
Bogdana Radu

Introducere
Bogdana Radu, ajutata indeaproape de Emilia Tulan, a tinut la Bigar, in iunie 2010, un jurnal de practica in care si-a notat toate intamplarile petrecute atunci. Il postez online neatins, asa cum l-a scris, are o mana buna, scriitura ei e limpede si inspirata, ca si a Emiliei. La jurnal au mai participat pe langa Emilia Tulan si colegii lor din Anul I, Razvan Caralita, Bogdan Buioc, Raluca Dragomir, Ramona Ileana, Ioana Ion, Alexandra Lungu, Olimpia Neluta Negurici, Razvan Nicolaescu si Alice Pandele. Colegii lor mai mari, Cristian Cojocea, Adrian Munteanu, Cristian Turcu, Marius Miroiu si Bogdan Draganescu au lucrat in imprejurimile Bigarului, la lucrarile lor de licenta. Bigar ramine un loc fantastic de practica si de cercetare geologica si paleontologica, Bogdana are dreptate cind scrie ca Bigarul te schimba. Pozele din practica din iunie 2010 si detalii despre Laboratorul Dilcher-Popa le-am postat deja. La randul meu, trebuie sa marturisesc ca m-am simtit foarte bine cu toti in practica asta si le multumesc tuturor pentru felul in care a decurs totul. Enjoy!

Mihai.

Luni, 21 iunie 2010, Bigar
Am ajuns in Bigar cam pe la ora 04:30 dimineata, cu microbuzul. Ne-am impartit care, cum, prin camere, ne-am contrazis cum sa dormim, si, cu putin timp inainte sa rasara soarele, conform principiului selectiei naturale ne-am distribuit in paturi. Ne-am trezit pe la ora 11:30 si am luat un cvasi mic-dejun cu oua ochi si branzica si ceiuc. Apoi am plecat intr-o prima plimbare, cu un mic pachetel in rucsac si cu umilul carnet de practica. Ne-am surprins in poze in cele mai banale ipostaze, plus cateva peisaje pierdute in spatele nostru. Pornind de la casa doamnei Marisca, am urcat catre Poiana lui Rehac unde am facut un mini-popas („photo-session”). Am vazut muntii Almajului si varful Svinecea Mare (1225m) si ce este aceea o linie de eroziune. Am inotat prin noroi, am vazut un prim afloriment, unii au mancat fragi, corcoduse, mere padurete, altii mai putin norocosi s-au udat si in bocanci. Ne-au piscat urzicile, si insectele si ne-au zgariat maracinii. Am vazut un camion esuat in namol, o cartita moarta, gauri de serpi, bureti, muschi de pamant, o mare de fag si muntii albastrii din cauza schimburilor de gaze dintre padure si mediul inconjurator. Tot in Poiana lui Rehac am cunoscut din punct de vedere geografic si geologic zona, si am privit prin luneta aflorimentele de pe Valea Siriniei. La intoarcere ne-a prins o ploaie usoara, si am vazut o multime de broscute prin balti. Dupa ce am ajuns in sat am mers pe „dealul cu semnal” unde am vorbit cu cei de-acasa, destul de „cu chiu cu vai”. Eu una am reusit sa prind semnal bun doar intr-o anumita pozitie si a trebuit sa stau nemiscata toata convorbirea, norocul meu ca acea pozitie era destul de comoda, ghemuita, privind inspre cimitir. Apoi am baut cate o ciocolata calda, am facut dus, si am coborat la masa. Ce ne-a animat cina au fost un cuib de randunele, cu cinci puisori inghesuiti, care din pacate au ocupat oarecum tot coltul mesei. Poate pana vom pleca noi o sa invete puisorii sa zboare...O siesta scurta si am iesit la baruletul din sat, si la intoarcere unii au jucat Twister, si altii, la ideea lui Razvan au facut dezvaluiri interesante care au incheiat seara in rasete isterice. Cerul e acum senin si cu putin noroc maine o sa avem parte de o vreme frumoasa.

Alexandra: Drumul pana aici, de la Orsova la Bigar a fost infernal, mult prea lung si foarte multe manele. Am ajuns aici, am plecat la drum, privelistea este chiar spectaculoasa, Valea Siriniei fiind chiar incredibila (nu pe bune, chiar imi place!). Nu imi place ca nu avem semnal, nu mi-au placut mocirlele si noroiul si ca am calcat intr-o balta pana la glezna. M-am urzicat din cauza pantalonilor scurti verzi , bocancii sunt extrem de jegosi, dar maine o sa fie si mai rau. Si-atat. Mancarea-i foarte buna.Punct.

Ioana: Mie chiar mi-a placut, am obosit urcand dealul ala, la intoarcere a fost mult mai scurt, am cantat „Amintirile ma chinuiesc, amintirile...”, mi-a placut ca la mijloc a fost semnal, a fost nasol ca s-a pus ploaia pentru ca mi-ar fi placut sa ne mai jucam putin, sau sa ne plimbam, sa vedem satul mai departe de carciuma. In rest a fost ok. Desi sunt obosita.

Raluca: Vreau semnal. Macar in varful dealului. Si sper sa fie vreme mai frumoasa in urmatoarele zile, pentru ca vreau sa ma bronzez, dar nu scrie asta, si vreau sa gasesc multe fosile. Atat.

Ramona: A fost drumul prea noroios si la inceput prea lung, dar la intoarcere a fost ok. Si a fost ok si la bar unde ne-am jucat cu Max care a dormit pe scaunul meu. Si la sfarsitul zilei am fost racita fleasca si am facut si baie cu apa rece deci sunt obosita fleasca. Deci a fost o zi frumoasa fleasca.
P.S.: Detest sa ii vad fata lui Bogdan dimineata cand da trezirea si noaptea cand ma culc.

Neli: Inceputul zilei a fost surprinzator, Bogdan m-a uimit inca o data, plimbarea a fost frumoasa, Ramona a fost fleasca, Bogdana zambareata. Asa... stai ca nu stiu acum cum sa formulez ca sa spun ca am ras toata seara...Totul e roz, totul e gri, la noi totul e fleasca. La Bacovia totul era gri si Bacovia-i prietenul meu. Si cam atat pe ziua de astazi.

Razvan (Bucuresti): Is varza, ma duc sa ma culc, nu mai pot.

Alice: (Scrie trei randuri cu fleasca) Ce mai imi place astazi e discutia purtata pe seara cu totii, in care am zis toti ce nu ne place unora la ceilalti (mai ales Razvan). Mi-a placut prin noroi si prin ploaie. Cand am plecat din carciuma cu trei mese, m-am chinuit si am mers prin ploaie si prin noroi ca sa vorbesc cu Laurentiu. Sa stiu eu ca fac sacrificii. Si cam atat.

Razvan (Bacau): Deci am mers extraordinar de mult pentru un peisaj pe care cred ca-l vedeam pe YouTube. Pentru trei copaci si-un munte ce-am vazut noi acolo si am mers prin noroi. Dar asta e. Asta-i geologia.

Bogdan: Parerea mea despre ziua de astazi (ziua de ieri) este ca a fost frumos, plimbarea mi s-a parut cam scurta pentru ca am mai fost in alte practici si prima zi de mers era una dintre cele mai solicitante. Solicitante. Punct. In rest mi-a placut pentru ca, virgula, colectivul nu colectivul cu care nu, colectivul in care am fost ( e foarte important "in") m-a facut sa ma simt foarte bine. Special?! Nu chiar. Cred ca ceea ce va urma va fi pe masura asteptarilor. (Aplauze!). Atat. Atat.
Emilia: Bigar, un loc nemaipomenit. In seara de 21.06.2010 am stat la barul din sat (centru) si am discutat chestii „interesante” (cat de cat). Cei din anul II (Bogdan si Adi) s-au plictisit teribil, noroc cu „vecinul” nostru Dan (el fiind din Timisoara) care a mai intretinut atmosfera. Am descoperit ca mai nimeni (exceptand Bogdana si Alice din cei din anul I) nu are nicio treaba cu geologia!!! Mancarea la doamna Marisca a fost geniala, „am mancat de-am spart”!
La sfarsitul acestei zile va pup si va urez sedere placuta. THE END. Emy

Marti, 22 iunie 2010, Bigar
Nimeni nu s-a culcat aseara prea devreme, sau prea tarziu, pentru ca am adormit abia dimineata, si pe la 7:30 s-a dat desteptarea. In jur de ora 08:00 am luat micul dejun cu jumarele si gogosi cu gem de mure si ceai... Nici nu am apucat sa ne tragem sosetele pe picioare sau sa ne spalam pe dinti ca a si venit domnul profesor si am plecat pe teren. Stiind ca avem mult de mers, masa de pranz am luat-o la pachet impreuna cu sticlele cu apa.

Primul afloriment a fost la iesirea din Bigar catre Cozla, la aproximativ 17 km departare de Dunare. Aici am aflat cum se descrie un afloriment, ce sunt marnele de Bigar si am ciocanit si adunat esantioane cu impresiuni de amoniti, belemniti si chiar bivalve. Mergand mai departe dea lungul potecii pana la Valea Siriniei, am mai marcat inca cinci aflorimente si am vazut dealul Copriva in departare. (Copriva inseamna „urzica” in limba ceha). Pe rand am inceput sa descriem singuri aflorimentele si sa masuram cu busola pozitia stratelor (cu sudul pe strat). La intersectia cu Valea Siriniei am baut apa foarte dulce si racoritoare si am trecut la aflorimente din calcare. Am mers foarte mult dea lungul drumului forestier ce duce la mina Palasca, insemnand inca patru aflorimente de calcare, gresii si conglomerate, facand citirea pe partea inferioara a stratelor. Pe drum am mancat fragi, am facut poze, am vazut melci foarte mari (Helix Pomadia), ne-am mai zgariat (desi aveam pantaloni lungi) in maracini si crengi uscate, si in jur de ora 15:00 am ajuns la mina Palasca nr.1, galeria inferioara, unde am luat pauza de masa.

Desi incepusem ziua tremurand de frig si imbibati de umezeala (regretand ca ne-am luat costume de baie in loc de flanele), catre pranz norii s-au imprastiat, si rand pe rand ne-am dezvelit toti ca cepele, ramanand in tricouri. Mina Palasca a fost inchisa in anul 1993 si majoritatea celor ce lucrau acolo erau locuitori ai Bigarului, inchiderea minei fiind o lovitura destul de mare pentru economia satului. Resursele exploatate erau de carbuni, galeriile sunt de coasta, intrarea facandu-se orizontal si sterilul (ganga) era aruncat pe halda, iar utilul era transportat intre galerii prin puturi oarbe. Pe ambele halde am cautat si observat impresiuni vegetale in gresii si argile carbunoase. In continuare mai exista resurse de carbuni in aceasta zona, insa nu mai este rentabila mentinerea deschisa a minei.

La intoarcere am urmat drumul forestier pana in sat si am continuat cu glumele si cu pozele. La pensiune nu era curent cand am ajuns, in jur de ora 18:00 (17:30) asa ca nu a putut nimeni sa isi faca dus. Pe la 18:30 am luat cina cu ciorbita, pilaf si carnaciori si la desert am avut un pandispan cu visine cu tot cu samburi. Unii au mers pe „dealul cu semnal”, altii si-au facut siesta si la sfarsitul zilei o veste proasta ne-a dat peste cap: Adi si Bogdan, colegii nostrii din anul II nu s-au intors de pe teren. Acum e 04:03, deci deja 23 iunie, si Bogdan, Raluca, Emilia si cu mine (Bogdana) stam pe balcon in tot mai stramtul nostru „watchtower” asteptandu-l pe domnul profesor sa se intoarca atat cu „echipa de salvare” (Cristi, Turcu, Bishon) cat si cu disparutii nostrii (Adi si Bogdan), din expeditia de cautare. Noi ne roadem unghiile, pe noi ne rod stomacele si este o ceata a naibii de groasa si ploaia pacane constant a pasi. O sa vina. Si noi ii asteptam aici. Restul dorm. Peste cateva ore , o noua zi de practica, o aceeasi zi ca cea de acum. Atat. Over and out.

Emilia: Ziua a II-a, in localitatea sau satul Bigar, he he he, mergem sa vedem multe aflorimente!!! Am mers putin pe jos cu toate ca ma asteptam sa mergem mult mai mult, as vrea sa vad fiecare coltisor din acest Rai (al Pamantului), vreau sa descopar multe chestii. S-au intamplat mult prea multe, am gasit fosile multe, multe (vroiam si eu un simplu amonit, nu doar bivalve, din cate am inteles bivalvele sunt cele mai rare, dar nu cred, ca am gasit prea multe ca sa fie rare) in schimb cei mai putini destepti au gasit cele mai frumoase fosile, dar eu ? ... In schimb m-a uimit ceva. O colega de-a noastra, una dintre cele mai „bune”, nu dau nume, vorbea la telefon iar interlocutorul o intreaba „ce faci?”, la care ea „caut prin pietre!”. O sa ma urmareasca toata viata mea, stiind ca in I zi de facultate (hai nu chiar I) de geologie am aflat ca pietrele nu se numesc pietre ci ROCI, ROCI, ROCI.

O zi plina de surprize din partea colegilor mei, noroc de Bogdana ca mai misca ceva, vorbisem de dimineata sa merg cu domnul profesor in comuna Berzasca si normal ca Bogdana se plictisea teribil si a vrut si ea sa mearga ?. Am plecat si am vazut in sfarsit calcarele de pe marginea drumului! Am ajuns la Berzeasca, normal ca acolo baietii din anul II nu erau acasa si i-am asteptat trei secunde pana au venit ei de la magazin, s-au bucurat sa ne vada, acolo mi-a placut reactia lui Bishon (Marius): „Emilia, tu esti?” Intre timp lasasem de veste ca atunci cand se vor intoarce colegii Adi si Bogdan de pe teren, sa ne dea un sms. Dupa discutii am aflat ca ei s-au distrat nitel in comuna la un gratarel cu cei trei colegi de-ai lor si ca au plecat prin padure (tin sa specific „drum forestier”) inapoi la gazda (Bigar), de aici o intreaga poveste. Drumul de la Berzeasca la Bigar a fost funny, am ascultat Akcent „in culori” si o melodie populara a carui vers nu prea il mai tin minte, dar stiu ca era ceva cu padurea mea, ha ha! Cristi, Cristi Turcu, Bishon si domn’ profesor au plecat sa caute baietii pentru ca ei nu ajunsesera la ora 23 si ceva la gazda. Am inceput sa ne ingrijoram de cei doi colegi, timp in care am mai barfit, am mai ras, chestii pe care le fac studentii cand asteapta. Pe la ora 4 am plecat in cautarea lor spre cimitir (Dragoselca) cu lanterne (mai exact doar telefonul meu). Raluca tremura de frica, eu nu mai zic, doar cei doi Bogdani, erau curajosi. Timpul a trecut foarte foarte foarte greu, terminasem si 3 in 1, la un moment dat vedeam pinguini si chestii care se miscau, auzeam pasi pe drum cu toate ca era doar imaginatia noastra. Am dormit doar 2 ore sau 3, pana am aflat daca colegii nostrii sunt ok.

Neli: Data de 22.06.2010, ziua a II-a de practica a inceput cu o vreme nu prea placuta. In timp ce urcam pe munte, vremea a inceput sa fie mai prielnica drumetiei. A fost o zi superba, am mers foarte mult. Punctele forte ale acestei zile au fost minele Palasca. In aceasta zi am simtit cu adevarat ca sunt un student geolog: am descoperit o fosila superba, prima mea fosila. Cum spune si un proverb: „totul se termina cu bine, cand incepe cu bine”, asa si aceasta zi s-a incheiat cu bine.

Ramona: Chiar daca de dimineata ziua nu parea promitatoare, am avut parte totusi de multa aventura si am descoperit multe lucruri noi. Am fost foarte fericita cand am gasit primele fosile. Drumul pana la mine a fost foarte frumos si ne-am distrat pe cinste. La sfarsitul zilei pot spune ca am mers pe jos intr-o zi cat am mers toata viata! =))))

Bogdan: Sperand sa nu ploua ne-am indreptat spre Mina Palasca, iar dupa vreo 2 ore de mers prin padure, timp in care am reusit sa nu calcam melcii ce ne stateau in drum, am ajuns la halda inferioara, unde am luat si masa de pranz (2 sandwichuri puse de Marisca la pachet + o napolitana). Am gasit plante fosilizate: frunze de coada calului. Dupa binevenita pauza de masa am continuat drumul pana la halda superioara, unde cativa colegi mai norocosi au prins semnal si si-au putut suna rudele, altii au cautat in continuare fosile, bineinteles eu am gasit iar coada calului, de data asta tulpini. Altii mai norocosi au gasit si fosile de conifere. Domnul profesor ne-a aratat fostele intrari in mina, din pacate blocate acum. Mina a fost inchisa in 1993, iar majoritatea angajatilor erau oamenii din Bigar. Inchiderea minei a fost probabil o mare lovitura economica pentru locuitori. Intorsi la vila/cabana/pensiunea/casa Mariscai am mancat o supa foarte buna si un fel doi peste asteptari. In jur de ora 22:00 domnul profesor a anuntat ca doi dintre colegii nostri mai mari veniti in zona pentru pregatirea lucrarii de licenta nu s-au intors inca si era momentul sa plece sa ii caute. Bineinteles, am vrut sa ii insotim (nu toti, evident), dar ajutorul ne-a fost refuzat pentru ca nu cunosteam traseele. Dupa o noapte de nesomn petrecuta pe balcon sau chiar in ciresii din sat, am aflat spre dimineata ca disparutii au fost gasiti.

Alice: Astazi a fost putin mai greu cu trezirea... in rest totul a mers super ok. Am fost la minele Palasca. Drumul a fost putin greoi, fiind si prima experienta din aceasta saptamana, iar noi nefiind obisnuiti cu drumurile lungi, seara am picat morti de oboseala... Inca de dimineata am cercetat primele aflorimente si am facut cunostinta cu primele fosile descoperite de mine, iar senzatia a fost de exceptie. Sincer, nu as mai fi plecat de la primul afloriment, vroiam sa gasesc cat mai multi amoniti si bivalve si belemniti...Super! Mi-a placut foarte tare si entuziasmul colegilor mei, cautau pe drum si se bucurau cand gaseau fosile, ca niste copii in fata unor jucarii noi. Am mers destul de greu prin padure, pe drumul catre mine, din cauza ierburilor inalte si a noroiului, dar cand am ajuns am uitat de toate si m-am bucurat de priveliste. ? La ora 17:00 deja eram acasa cu toate ca mi-ar fi placut sa mai cercetam si alte zone tot azi, insa tre’ sa recunosc ca eram destul de obosita... In orice caz a fost o zi reusita si abia astept sa o iau de la capat!

Miercuri, 23 iunie 2010, Bigar
Nu am dormit decat cateva ore, pe unii inca bantuindu-ne in somn ceata si ploaia. Undeva la casa de peste drum este o pasare, nu cred ca bufnita, insa canta doar noaptea, mereu intre 01:00-05:00. Prin perdeaua de ceata, cu fantomele imaginatiei noastre mai conturate ca oricand, tipetele ei au ramas profund infipte in capetele noastre. Baietii au ajuns abia pe la ora 07:00 cu vesti despre cei pierduti si domnul profesor, si dupa aceea am reusit si noi sa ne odihnim cam doua ore pana la micul dejun. Nu a fost o zi prea grozava pentru ca am inghetat de frig desi am stat in casa, si a plouat continuu. Nu am putut merge pe teren, cu greu am reusit sa ajungem la semnal ca sa vorbim acasa, singurul lucru bun e ca ne-am mai odihnit picioarele.

Ramona: Dupa kilometrii parcursi in ziua anterioara, ziua de azi mi s-a parut ca un dar de la Dumnezeu. Chiar daca asta inseamna o zi de practica pierduta. Marea majoritate a timpului am dormit. Nimic interesant. ?

Alice: Ploua... A plouat toata ziua... Nu am iesit pe teren astazi ? Am stat in casa si nu am iesit decat putin la semnal si la bar... O zi moarta! Sper sa se opreasca ploaia si maine sa putem iesi pe munte, nu as vrea sa mai pierdem inca o zi aiurea...

Neli: Cea mai plictisitoare zi de la inceputul anului si pana in momentul actual. Daca in seara zilei de 22, vestea disparitiei celor doi colegi din anul II mi-a creat o stare de panica, agitatie, neliniste, aceasta stare de spirit a continuat si in cursul zilei de 23, dar de data aceasta din cauza vremii ploioase.

Emilia: Astazi a fost o zi plictisitoare, nu teren (mers pe teren), nu soare (a plouat pana s-au intors cei doi „Rambo”). Bogdan, dupa ce am fost la ei la gazda si i-am intrebat daca sunt bine, spune : „mi-a mancat ursul un deget, vrei sa vezi?”. Ciudat, nu cred ca le-a pasat atat de mult ca noi am fost ingrijorati, dar imi pare bine ca sunt ok. In incercarea de a incheia pe ziua de astazi, apare domnul Caralita cu o broasca intr-o punga, ceea ce e foarte...nush...nu am cuvinte... ma retrag in pernele pufoase si foarte calduroase. A meritat tot pana aici si vreau sa inceapa sa fie cu mult mai palpitant. Abia astept sa incepem sa cartam! Gata, am scris destul si Adi s-a plictisit sa joace sah ca sa termin cu jurnalul. Mi-e somn tare, ma duc sa ma dorm, maine e o alta zi. Da Doamne sa nu ploua!!! Amin.
Bogdan: Vremea nu a tinut cu noi, iar restul zilei ni l-am petrecut odihnindu-ne si jucand diferite jocuri, de la sah (pentru unii mai destepti, nu ca Nelly care nu stia cum arata piesele), pana la rummy, whist, rentz, sau chiar mai modernul twister. Spre seara ploaia s-a mai potolit si am reusit sa iesim din casa, stabilit primul contact cu civilizatia locala, noi baietii jucand fotbal cu pustii din sat. Nu vreau sa fiu prea mandru dar echipa in care eram eu a castigat (nimic neasteptat). Seara am petrecut-o cu cateva sticle de bere in mana, apoi am dormit ca niste bebelusi (a nu se intelege ca bebelusii beau bere).

Joi, 24 iunie 2010, Bigar
A fost o zi frumoasa. E exact cum mi-am imaginat. Mai mult, e chiar ce mi-am dorit. Cum mi-a spus domnul Oscar ca va fi. Credeam ca pustiul te doare, atat de frumos e. Nu. Pustiul te umple acolo unde tu esti gol. Te face intreg la loc. Nu pot sa descriu cata fericire emana padurea. Cuvintele sunt doar punti. Nu pot mai mult. Gandul in schimb zboara. Gandul stie si sufletul simte. Dragostea si fericirea padurii nu este un gand, nici o concluzie. E acolo. Astazi am plecat de dimineata, dupa micul dejun, pe Valea Sirincai. Dupa o zi de repaus total, am mers unii dintre noi, undeva catre 30 km. Am coborat pe poteca de la Bigar, continuand cu drumul forestier pana la fosta mina Busman. Pe drum am insemnat cateva aflorimente de marne de Bigar, cenusii si brunii si am cautat fosilute (amoniti, belemniti si bivalve). La confluenta paraului Sirinca cu Sirinia am vazut o veche turbina si am aruncat priviri pierdute cu lanternele catre interiorul fostei galerii. Din pacate, apa era prea mare ca sa nu ne intre in bocanci si oricum, ca in toate minele inchise, accesul este blocat.

Am continuat in amonte pe Valea Sirincai, pe un vechi drum de mocanita, ce ducea catre galeria Stanca. O buna bucata din drum a fost nevoie sa traversam „inotand” printr-o mare de urzici, predandu-ne in fata naturii (a trebuit sa mergem cu mainile ridicate ca sa nu ne urzicam ?). Am mai observat dea lungul drumului aflorimente in gresii calcaroase, am facut masuratori, am gasit specii ciudate de ciuperci, muschi, ferigi. Pe cursul raului am vazut capetele de strat formand praguri si unde pragurile erau mari, chiar cataracte. Cu greu am zarit undeva in capat o cascada cu bazine superbe, perfecte pentru inot. Ne-am catarat pe grohotis si printre crengile copacilor si am vazut peisaje de neuitat pe care am incercat sa le imortalizam in fotografii. Una dintre atractiile de baza au fost ruinele unui pod austro-ungar din care nu au mai ramas decat stalpii de rezistenta/picioarele, acoperite cu muschi si licheni. Intreg fundalul exotic, cu liane si fluturi mari si o vegetatie impletita in ziduri verzi, aduceau a Indiana Jones. La intoarcere am urmat drumul forestier, fiind foarte obositi si am fost mai mult decat bucurosi sa fim intampinati cu un dus relaxant si o masa copioasa. Seara ne-am impartit care cu cine, am baut un suc, o bere, la bar, iarasi jocuri, glume, poze si asa mai departe, un drum dulce catre un somn profund.

Emilia: Ciudat, e tarziu, si nu am nicio idee????! Today am fost pe Valea Siriniei (la confluenta Siriniei cu Sirinca) am incercat sa ajungem la Stanca dar din cauza drumului foarte accidentat nu am putut ajunge, cu toate ca doream foarte mult sa ajungem acolo (poate gaseam niste fosile pentru Bogdan). A fost o zi ciudata, am facut basici in talpa, am mers foarte mult (cca 30km) si inca mai vruiam sa mergem pe Dragoselca dar nu cred ca mai puteam merge nici macar 1 km. Nu stiu daca ma cred prea „desteapta”, dar vad ca restul colegilor nu se intereseaza, cu toate ca am tipat la Ramona sa masoare stratul. Ciudata zi, oricum, mi-e somn si as vrea sa dorm. END

Ramona: In sfarsit o zi frumoasa, cu mult soare... eu... super naspa. Nu am prea avut chef de nimic, in niciun caz de mers pe teren, dar asta e... sunt studenta la Geologie... macar m-am bronzat... pe o parte. In rest multe basici de la alergie... Sper ca maine sa imi fie mai bine.

Neli: Am inceput ziua cu o dimineata frumoasa, putin insorita. A fost o zi foarte frumoasa, am mers foarte mult. Chiar nu imi gasesc cuvintele pentru a descrie aceasta zi, dar pot spune ca a fost o zi super tare pe care nu cred ca am sa o uit vre-o data!

Alice: Mi-a placut foarte tare ziua de astazi! Am mers peste 20 km dar s-a meritat. Am vazut foarte multe lucruri interesante si am facut o multime de poze. M-am si bronzat! :D in timp ce il asteptam pe domn’ profesor. Am mers ca prin jungla pot spune. A fost frumos!

Bogdan: Ziua a inceput bine, cerul era destul de liber, chiar dandu-ne sperante ca se va insenina suficient pana seara pentru a vedea stelele cu telescopul domnului profesor. Am plecat spre Busman, apoi de-acolo am mers spre Stanca, o fosta mina. Grupul mare s-a oprit la poalele unui grohotis, asteptandu-l pe domnul profesor sa se intoarca cu studentii care aveau de facut lucrarea de licenta in aceea zona. S-au intors dupa aproximativ 1h +1/2, din pacate pe drumul urmat au avut loc alunecari de teren, zona fiind de neatins. Ne-am intors cu totii epuizati in sat, iar ideea de a merge si pe Dragoselca a picat. Seara ne-am impartit pe echipe, urmand ca a doua zi sa plecam pe teren si sa incepem cartarea. Dupa ultimele recapitulari pentru masuratoarea cu busola, fiecare si-a ales coechipierii (eu am fost in echipa cu Bogdana, Emilia, Alice si inca 2 colege).

Vineri, 25 iunie 2010, Bigar
Astazi ne-am mobilizat destul de greu pentru ca pe majoritatea i-a epuizat drumul de ieri. De cu o seara inainte ne-am impartit in echipele de cartare si ne-am primit hartile, asa ca astazi am plecat pe doua drumuri separate. Echipele sunt urmatoarele: echipa nr. 1 ce are de cartat Valea Dragoselcai este formata din: Emilia ca sef de echipa, Bogdan, Neli, Ramona, Alice si Bogdana, iar echipa nr.2, ce a primit de cartat aflorimentele de pe drumul forestier, mai jos de fosta mina Buschmann, catre Dunare, formata din: Raluca (sef de echipa), Alexandra, Ioana si cei doi Razvani.

Dupa cum spuneam, am plecat de dimineata pe la ora 09:00, cu domnul profesor si cu Adi, din anul II, pe Valea Dragoselcai. Peste rau si prin padure, am ajuns la drumul forestier si apoi, singuri, fara Ramona careia i-a fost rau si a ramas acasa, am mers din afloriment in afloriment, in aval, dea lungul drumului. Vremea a fost destul de nehotarata. Ba ne-a ars soarele, ba ne-am zgribulit speriati ca o sa ploua. Pana la urma nu a plouat. O parte din drum a stat si Lili cu noi, catelusa padurarului daca nu ma insel, care am auzit ca ar avea opt puiuti. Pe Bogdan l-au atacat scorpionii, pe mine furnicile rosii, Neli a mangaiat mai tot ce vedea masiv si din roca, in speranta ca poate in schimb o sa i se dea o fosila?! Cine poate stii... Am reusit sa parcurgem cam ¾ din zona, avand un randament nu tocmai bun, pentru ca a fost ceva complet nou pentru noi sa punem in practica ce am invatat la geologie fizica sau cartografie. Primele aflorimente au fost din marnele de Bigar, cu care eram de cateva zile oarecum obisnuiti. Au urmat insa aflorimente complexe din calcar cenusiu cu incluziuni de silice, cu strate puternic cutate si pe alocuri rupte de falii. Pana la urma oboseala si ora tarzie ne-au indemnat catre casa, prin padure am intalnit unele mici probleme de orientare, dar pana la urma ne-am descurcat. Cand am ajuns am aflat ca prima echipa terminase deja de cartat toata zona, fapt care ne-a cam demoralizat. Am luat masa, ne-am facut dus si am mers acasa la domnul profesor cu toate probele pe care le-am colectat pana acum. Laboratorul pot spune ca e super! Are un aspect rustic pe dinafara, dar este moderna si comfortabila la interior. Am avut toti ocazia sa analizam probele la lupa bunoculara si am identificat specii de muschi si ferigi cu ajutorul determinatoarelor din biblioteca domului profesor. Singurul regret pe care il am este ca nu am putut sa ne uitam cu telescopul la stele. In seara asta luna este aproape plina si lumineaza foarte puternic. Dupa ce am plecat de la domnul profesor, Emilia si cu mine am mers pana la dealul cu semnal, la bancuta, si apoi la primul afloriment unde am continuat sa cautam fosilute chiar si dupa ce s-a intunecat, la lumina lanternelor. Pe drumul de intoarcere am facut poze la melcusori si am urmarit licurici, si ne-am oprit putin cu Adi si Bogdan la bar. In seara asta am aflat amandoua ca licuricii au aripile negre, umerii rosii, si doar fundul li se aprinde ca un beculet (oricat s-ar amuza Bogdan de descrierea noastra!). Dorm piticii de gradina, noapte buna!

Emilia: Prima zi de teren (cartare) singuri. A fost domnul profesor cu noi si cu Adi. Am ramas cu grupul meu sa cartam valea Dragoselca pana la confluenta paraului Dragoselca cu Dragoselea. Din pacate nu prea imi aduc aminte mult, dar stiu ca m-au durut picioarele ingrozitor si abia mergeam, dar in schimb Ramona care se sclifosea ca o doare „ceva” si ca nu putea merge sa carteze. Am fost doar trei persoane care am muncit, iar restul au asteptat sa li se dea mura in gura. La intoarcere mi-a fost cu mult prea rau, am facut o criza de stomac si am fost mult prea incapatanata ca sa ii las pe colegii mei sa ma ajute. Cam atat pe ziua de azi.

Ramona: Azi m-am simtit foarte rau?... nu am putut merge pe teren si imi pare foarte rau. Am pierdut inca o zi de practica. Nu am putut merge decat pana la domnul profesor acasa... Acasa... abia astept sa ajung acasa, chiar daca imi place aici...

Alice: Astazi am cartat. Am mers singuri pe Dragoselca si am descris aflorimentele. Am ajuns cam pe la jumatatea rutei si va trebui sa mai mergem si maine. A fost destul de ok. Putin individualism s-a simtit totusi in echipa... A trebuit sa ne intoarcem mai devreme pentru ca nu mai putea merge Emilia din cauza bataturilor din talpi ?. Apoi am mers acasa la domn’ profesor sa ne uitam la fosile la microscop si cam atat...!

Bogdan: Asteptam cu nerabdare prima zi de cartare fara profesor, mai ales ca eram sigur ca am inteles totul perfect, incurajat fiind si de experienta altor practici din timpul anului. La primele aflorimente totul a mers struna, marnele de Bigar predominand. Problemele au inceput sa apara cand am dat de calcarele cenusii, cutate in niste anticlinale si sinclinale ce trebuiau analizate si masurate, lucruri ce ne-au solicitat destul de mult, pe unii dintre noi, restul multumindu-se sa dea cu ciocanul in pietre sau sa "caute fosile". Ne-am notat fiecare afloriment, fiecare punct, in total vreo 25. Cam la un sfert de sfarsitul drumului am decis sa terminam pentru ziua respectiva, dar am mers totusi fara sa cartam pana la confluenta paraului Dragoselca cu raul Dragoselea. Ajunsi in sat, am mancat, apoi la 19:30 ne-am strans in laborator pentru a prezenta esantioanele stranse si pentru a lamuri unele probleme. Spre surprinderea noastra facusem destul de multe greseli, fapt ce m-a descurajat destul de mult. Spre seara am urmat acelasi program intrat deja in rutina: fotbal cu baietii din sat si apoi bere.

Sambata, 26 iunie 2010, Bigar
Dimineata era sa o ratam din cauza vremii inselatoare. A picurat putin, dar si-a revenit vremea tocmai la timp ca sa putem pleca pe teren dupa micul dejun. Astazi a venit si Ramona cu noi, deci am fost in formatie completa. Ce-i ciudat este ca am refacut tot ce am cartat ieri. Ne-a prins foarte bine faptul ca aveam deja o prima impresie, asa ca treaba a mers mult mai repede. Am avut timp sa facem si poze la soparlute, soricei, scorpioni, sa ne certam, sa mancam, si cel mai important sa radem si sa ne luam la intrecere care ajunge primul sa masoare un strat sau la urmatorul afloriment. Atmosfera a fost chiar placuta, azi ne-a insotit si Adi pe teren, el avand de facut masuratori pentru lucrarea de licenta. Avand deja un fundament de informatii de ieri, azi am terminat mai repde decat ne asteptam. Cand am ajuns la intersectia paraului Dragoselca cu Dragoselea am facut un popas la umbra si am intrat cu picioarele in apa raului si iarasi am facut poze si am vazut niste gandacei dubiosi care roiau prin apa. Dupa ce ne-au inghetat talpile bine de tot, ne-am intors, nu am mai avut timp pentru a cauta fosile si cand am ajuns la doamna Marisca, tocmai se punea masa. Am mancat si pe urma am mers iarasi la domnul profesor, unde am vorbit despre probele pe care le-am mai colectat si despre colocviul de maine, despre notitele noastre si multe altele. Ne-am uitat la poze si am selectat cateva pentru a fi puse pe site. In seara asta este innorat si ploua. Deci nici azi nu am putut sa ne uitam cu telescopul. Nu pot sa cred ca maine trebuie sa plecam... Am mai stat la bar cu Emy, Adi, Bogdan si Iosif si am jucat carti. Acum am venit la culcare. E ciudat cum am ajuns sa ma obisnuiesc cu locul asta...

Alice: Si astazi am fost tot singuri pe teren pentru cartare si am reusit sa terminam de cartat, insa nu am mai cautat si fosile pentru ca era deja foarte tarziu. Am stat cu picioarele in apa rece a paraului Dragoselca si am facut multe poze. A fost una dintre cele mai amuzante zile ale practicii!:D

Bogdan: A doua zi de cartare a mers mult mai bine, fiind familiarizati deja cu terenul. Desi ne-am intors mult mai tarziu decat echipa cealalta de pe teren, suntem foarte incantati de rezultate. Bineinteles ca au existat si conflicte insa pana la urma totul a decurs bine, iar lucrul in echipa ne-a ajutat foarte mult. Din nou am mers la laboratorul domnului profesor, de data aceasta fara prea multe intrebari. Am aflat ca maine urmeaza sa dam un colocviu. Nimeni dintre noi nu stie in ce consta, asa ca ne-am recitit notitele si ne-am pus la punct datele obinute in timpul cartarii, urmand ca maine sa punem si punctele pe hartile primite.

Emilia: Ultima zi de teren... a mers si Ramona cu noi (wow), nu credeam ca am sa vad asa ceva. I-a fost rau Ramonei si am intrebat-o daca are pastile si ea „Nu”. Nah, ce sa-i fac... Ne-a ajutat si Adi putin mai mult, dar fetele noastre cucuiete au stat si au cautat fosile (Ramona si Nely); s-a descarcat Bogdana pe ele pentru ca nici macar nu si-au aratat interesul. Clar, nu e geologia pentru ele!!! Ne-am scaldat picioarele in rau si am facut poze. Spre surprinderea noastra si a domnului profesor, am terminat de cartat tot. La 18:30 am ajuns la gazda si ne-a pus masa. Seara, dupa ce am venit de la domn’ profesor, ne-am dus la bar. Ploua si am jucat carti cu Adi, Bogdan, Bogdana si Iosif, pana la 1 dimineata. Acum, somn.

Duminica, 27 iunie 2010, Orsova-Bucuresti
Ne-am trezit in jur de ora 09:00 si am luat micul dejun, dupa care nu am plecat pe teren asa cum eram obisnuiti. Am urcat inapoi in camere si ne-am facut bagajele. Pe la ora 11 am avut colocviul, unde am prezentat carnetele de teren si hartile, si am raspuns la unele intrebari.

Astazi fiind Duminica, locuitorii satului au mers la Biserica, la slujba. Ce mi s-a parut foarte dragut este ca se imbraca in hainele dintre cele mai frumoase, aranjati si respectabili. Am fi mers si noi, insa, din pacate, am fi contrastat mult prea puternic, tinand cont ca toate hainele noastre sunt noroioase sau imbacsite. Am auzit insa de afara un fragment dintr-un cantec bisericesc. Dupa cum suna, cred ca au un cor aparte, format din copii, asa cum se obisnuieste la catolici. Un lucru care m-a surprins a fost ca slujba a inceput destul de tarziu si nu a tinut prea mult. Dupa ce s-a intors de la slujba, doamna Marisca ne-a condus la o casa foarte frumoasa, opera de muzeu, simbol pentru arhitectura ceha, cu peretii si tavanele pictate la interior. Intre timp au ajuns si doi colegi din anul III si au mers si ei cu noi, in vizita. Ce mi s-a parut cel mai impresionant a fost ca fiecare scena pictata insemna ceva anume pentru locuitorii casei. Spre exemplu, in prima camera apareau trei femei in trei ipostaze diferite, toate avand insa trasaturi faciale comune, infatisand-o pe bunica proprietarei. Mi-au mai placut copacii din fundal care mi s-au parut extrem de minutios lucrati. De apreciat este ca doamna respectiva si familia dansei ne-au dat acordul sa ii vizitam locuinta, inca o dovada a amabilitatii cehe.

Din pacate, cu aceasta vizita s-a incheiat si practica noastra. Pe drum, domnul Schweiner a oprit la Izvorul fetei si la Capela Sf. Coroane. Am avut de asteptat cam sase ore si jumatate in gara in Orsova, si acum suntem pe tren, pe drumu de la Orsova la Bucuresti. Am plecat de la Bigar. Da, eu sunt trista acum. Ceilalti nu stiu cum se simt. Unora le e deja dor...altora le era dor de casa...Este 01:35. Sunt obosita. Inchid ochii si...

Bigarul te schimba.

Bogdan: In ultima zi de practica se putea citi tristetea pe fetele tuturor. Ne-am fi dorit sa mai ramanem cel putin inca pe-atat; linistea zonei si prietenia Bigar-enilor m-a facut sa imi promit ca nu va fi ultima data cand voi vedea acest sat. Colocviul a constat in verificarea hartilor si caietelor de teren, dar si cate o intrebare sau 2, in cazul in care domnul profesor nu era convins de cunostintele noastre. Din pacate dupa aceasta practica unii nu stiau nici sa masoare cu busola, lucrur elementar pentru un geolog. Pe la ora 14 am plecat din sat si la 17 am ajuns in gara la Orsova. Cum trenul nostru venea de-abia la 23:22, am petrecut cele 6 ore plimbandu-ne de-a lungul Dunarii, care era peste drum de gara. Am mai facut cateva poze, iar la ora 23:22 ne indreptam spre Bucuresti.Oboseala acumulata in cele 7 zile de practica si-a spus cuvantul iar unii au reusit chiar sa adoarma, timpul trecand destul de repede.

Alice: Ultima zi de practica, ultima zi de stat in Bigar... ? Nu vreau sa plecam! As mai sta aici vreo doua saptamani, sau luni ? Ma simt ca acasa. Ufff! Astazi am avut si colocviul, a fost domn’ profesor mult prea darnic, putem spune. La 14 am plecat din Bigar, toti cu regretul pe fata si am ajuns in gara Orsova la 17, unde am asteptat trenul pana la 23:22. Intre timp n-am facut decat sa mananc si sa vorbesc la telefon? A fost o saptamana minunata!!!

Emilia: Inca il asteptam pe domnul profesor sa dam colocviul... majoritatea si-au facut bagajul si au haine curate ? nu mai am nimic curat, nu stiu cum ajung la Bucuresti, dar nu conteaza asta, ci farmecul de a merge pe munti si de a munci. In sfarsit am dat colocviul, ciudat, toata lumea a luat 10, cu toate ca doar trei din grupa meritau 10, inclusiv eu, si poate si Alice, ca mai stia cate ceva, restul nu au facut mai nimic, ah, si sa nu uitam de Ramona care nu stia sa masoare cu busola ?) Dupa ce am vizitat casa pictata, am plecat cu domnul Schweiner spre Orsova, foarte frumos drumul, am ascultat cu o ureche rock si cu cealalta manele, combinatia fatala. Bogdana a facut acelasi lucru, in spatele microbuzului, peste bagaje, unde am jucat si carti (macaua), ca sa nu mai pomenim de gropile din asfalt si ca romanii nostrii stau greu cu termenul limita. Ajunsi in Orsova, pierdem trenul de 17, si a trebuit sa il asteptam pe cel de 23. Am jucat carti si am asteptat trenul. Mi-a fost foarte greu sa plec din Bigar, parca s-a rupt ceva din mine, acelasi sentiment pe care l-am avut cand am plecat de acasa la Bucuresti. Nu vruiam sa plec, cu toate ca stiam sigur ca ma voi intoarce intr-o zi. A fost o experienta deosebita, in sfarsit mi-am dat seama ce cariera vreau sa urmez (paleozoologie – sper sa nu se supere domnul profesor, dar asta imi place mai mult), in sfarsit simt ca voi deveni cineva si nu doar cineva, ci cineva important si ma bucur foarte mult pentru asta, sper sa ii fac mandri pe ai mei si stiu ca deja o fac. Mai e cale lunga pana la Bucuresti, imi pun castile in urechi si asta e ultima data in care mai scriu, practica mult asteptata s-a terminat mult prea repede. Multumiri domnului profesor ca a fost un excelent organizator. Bigar, te iubesc! I’ll be back!!!