Luni, 21 iunie 2010, Bigar
Am ajuns in Bigar cam pe la ora 04:30 dimineata, cu microbuzul. Ne-am
impartit care, cum, prin camere, ne-am contrazis cum sa dormim, si,
cu putin timp inainte sa rasara soarele, conform principiului selectiei
naturale ne-am distribuit in paturi. Ne-am trezit pe la ora 11:30 si
am luat un cvasi mic-dejun cu oua ochi si branzica si ceiuc. Apoi am
plecat intr-o prima plimbare, cu un mic pachetel in rucsac si cu umilul
carnet de practica. Ne-am surprins in poze in cele mai banale ipostaze,
plus cateva peisaje pierdute in spatele nostru. Pornind de la casa doamnei
Marisca, am urcat catre Poiana lui Rehac unde am facut un mini-popas
(„photo-session”). Am vazut muntii Almajului si varful Svinecea
Mare (1225m) si ce este aceea o linie de eroziune. Am inotat prin noroi,
am vazut un prim afloriment, unii au mancat fragi, corcoduse, mere padurete,
altii mai putin norocosi s-au udat si in bocanci. Ne-au piscat urzicile,
si insectele si ne-au zgariat maracinii. Am vazut un camion esuat in
namol, o cartita moarta, gauri de serpi, bureti, muschi de pamant, o
mare de fag si muntii albastrii din cauza schimburilor de gaze dintre
padure si mediul inconjurator. Tot in Poiana lui Rehac am cunoscut din
punct de vedere geografic si geologic zona, si am privit prin luneta
aflorimentele de pe Valea Siriniei. La intoarcere ne-a prins o ploaie
usoara, si am vazut o multime de broscute prin balti. Dupa ce am ajuns
in sat am mers pe „dealul cu semnal” unde am vorbit cu cei
de-acasa, destul de „cu chiu cu vai”. Eu una am reusit sa
prind semnal bun doar intr-o anumita pozitie si a trebuit sa stau nemiscata
toata convorbirea, norocul meu ca acea pozitie era destul de comoda,
ghemuita, privind inspre cimitir. Apoi am baut cate o ciocolata calda,
am facut dus, si am coborat la masa. Ce ne-a animat cina au fost un
cuib de randunele, cu cinci puisori inghesuiti, care din pacate au ocupat
oarecum tot coltul mesei. Poate pana vom pleca noi o sa invete puisorii
sa zboare...O siesta scurta si am iesit la baruletul din sat, si la
intoarcere unii au jucat Twister, si altii, la ideea lui Razvan au facut
dezvaluiri interesante care au incheiat seara in rasete isterice. Cerul
e acum senin si cu putin noroc maine o sa avem parte de o vreme frumoasa.
Alexandra: Drumul pana aici, de la Orsova la Bigar
a fost infernal, mult prea lung si foarte multe manele. Am ajuns aici,
am plecat la drum, privelistea este chiar spectaculoasa, Valea Siriniei
fiind chiar incredibila (nu pe bune, chiar imi place!). Nu imi place
ca nu avem semnal, nu mi-au placut mocirlele si noroiul si ca am calcat
intr-o balta pana la glezna. M-am urzicat din cauza pantalonilor scurti
verzi , bocancii sunt extrem de jegosi, dar maine o sa fie si mai rau.
Si-atat. Mancarea-i foarte buna.Punct.
Ioana: Mie chiar mi-a placut, am obosit urcand dealul
ala, la intoarcere a fost mult mai scurt, am cantat „Amintirile
ma chinuiesc, amintirile...”, mi-a placut ca la mijloc a fost
semnal, a fost nasol ca s-a pus ploaia pentru ca mi-ar fi placut sa
ne mai jucam putin, sau sa ne plimbam, sa vedem satul mai departe de
carciuma. In rest a fost ok. Desi sunt obosita.
Raluca: Vreau semnal. Macar in varful dealului. Si
sper sa fie vreme mai frumoasa in urmatoarele zile, pentru ca vreau
sa ma bronzez, dar nu scrie asta, si vreau sa gasesc multe fosile. Atat.
Ramona: A fost drumul prea noroios si la inceput prea
lung, dar la intoarcere a fost ok. Si a fost ok si la bar unde ne-am
jucat cu Max care a dormit pe scaunul meu. Si la sfarsitul zilei am
fost racita fleasca si am facut si baie cu apa rece deci sunt obosita
fleasca. Deci a fost o zi frumoasa fleasca.
P.S.: Detest sa ii vad fata lui Bogdan dimineata cand da trezirea si
noaptea cand ma culc.
Neli: Inceputul zilei a fost surprinzator, Bogdan
m-a uimit inca o data, plimbarea a fost frumoasa, Ramona a fost fleasca,
Bogdana zambareata. Asa... stai ca nu stiu acum cum sa formulez ca sa
spun ca am ras toata seara...Totul e roz, totul e gri, la noi totul
e fleasca. La Bacovia totul era gri si Bacovia-i prietenul meu. Si cam
atat pe ziua de astazi.
Razvan (Bucuresti): Is varza, ma duc sa ma
culc, nu mai pot.
Alice: (Scrie trei randuri cu fleasca) Ce mai imi
place astazi e discutia purtata pe seara cu totii, in care am zis toti
ce nu ne place unora la ceilalti (mai ales Razvan). Mi-a placut prin
noroi si prin ploaie. Cand am plecat din carciuma cu trei mese, m-am
chinuit si am mers prin ploaie si prin noroi ca sa vorbesc cu Laurentiu.
Sa stiu eu ca fac sacrificii. Si cam atat.
Razvan (Bacau): Deci am mers extraordinar de mult
pentru un peisaj pe care cred ca-l vedeam pe YouTube. Pentru trei copaci
si-un munte ce-am vazut noi acolo si am mers prin noroi. Dar asta e.
Asta-i geologia.
Bogdan: Parerea mea despre ziua de astazi (ziua de
ieri) este ca a fost frumos, plimbarea mi s-a parut cam scurta pentru
ca am mai fost in alte practici si prima zi de mers era una dintre cele
mai solicitante. Solicitante. Punct. In rest mi-a placut pentru ca,
virgula, colectivul nu colectivul cu care nu, colectivul in care am
fost ( e foarte important "in") m-a facut sa ma simt foarte
bine. Special?! Nu chiar. Cred ca ceea ce va urma va fi pe masura asteptarilor.
(Aplauze!). Atat. Atat.
Emilia: Bigar, un loc nemaipomenit.
In seara de 21.06.2010 am stat la barul din sat (centru) si am discutat
chestii „interesante” (cat de cat). Cei din anul II (Bogdan
si Adi) s-au plictisit teribil, noroc cu „vecinul” nostru
Dan (el fiind din Timisoara) care a mai intretinut atmosfera. Mancarea
la doamna Marisca a fost geniala, „am mancat de-am spart”!
La sfarsitul acestei zile va pup si va urez sedere placuta. THE END.
Marti, 22 iunie 2010, Bigar
Nimeni nu s-a culcat aseara prea devreme, sau prea tarziu,
pentru ca am adormit abia dimineata, si pe la 7:30 s-a dat desteptarea.
In jur de ora 08:00 am luat micul dejun cu jumarele si gogosi cu gem
de mure si ceai... Nici nu am apucat sa ne tragem sosetele pe picioare
sau sa ne spalam pe dinti ca a si venit domnul profesor si am plecat
pe teren. Stiind ca avem mult de mers, masa de pranz am luat-o la pachet
impreuna cu sticlele cu apa.
Primul afloriment a fost la iesirea din Bigar catre Cozla, la aproximativ
17 km departare de Dunare. Aici am aflat cum se descrie un afloriment,
ce sunt marnele de Bigar si am ciocanit si adunat esantioane cu impresiuni
de amoniti, belemniti si chiar bivalve. Mergand mai departe dea lungul
potecii pana la Valea Siriniei, am mai marcat inca cinci aflorimente
si am vazut dealul Copriva in departare. (Copriva inseamna „urzica”
in limba ceha). Pe rand am inceput sa descriem singuri aflorimentele
si sa masuram cu busola pozitia stratelor (cu sudul pe strat). La intersectia
cu Valea Siriniei am baut apa foarte dulce si racoritoare si am trecut
la aflorimente din calcare. Am mers foarte mult dea lungul drumului
forestier ce duce la mina Palasca, insemnand inca patru aflorimente
de calcare, gresii si conglomerate, facand citirea pe partea inferioara
a stratelor. Pe drum am mancat fragi, am facut poze, am vazut melci
foarte mari (Helix Pomadia), ne-am mai zgariat (desi aveam pantaloni
lungi) in maracini si crengi uscate, si in jur de ora 15:00 am ajuns
la mina Palasca nr.1, galeria inferioara, unde am luat pauza de masa.
Desi incepusem ziua tremurand de frig si imbibati de umezeala (regretand
ca ne-am luat costume de baie in loc de flanele), catre pranz norii
s-au imprastiat, si rand pe rand ne-am dezvelit toti ca cepele, ramanand
in tricouri. Mina Palasca a fost inchisa in anul 1993 si majoritatea
celor ce lucrau acolo erau locuitori ai Bigarului, inchiderea minei
fiind o lovitura destul de mare pentru economia satului. Resursele exploatate
erau de carbuni, galeriile sunt de coasta, intrarea facandu-se orizontal
si sterilul (ganga) era aruncat pe halda, iar utilul era transportat
intre galerii prin puturi oarbe. Pe ambele halde am cautat si observat
impresiuni vegetale in gresii si argile carbunoase. In continuare mai
exista resurse de carbuni in aceasta zona, insa nu mai este rentabila
mentinerea deschisa a minei.
La intoarcere am urmat drumul forestier pana in sat si am continuat
cu glumele si cu pozele. La pensiune nu era curent cand am ajuns, in
jur de ora 18:00 (17:30) asa ca nu a putut nimeni sa isi faca dus. Pe
la 18:30 am luat cina cu ciorbita, pilaf si carnaciori si la desert
am avut un pandispan cu visine cu tot cu samburi. Unii au mers pe „dealul
cu semnal”, altii si-au facut siesta si la sfarsitul zilei o veste
proasta ne-a dat peste cap: Adi si Bogdan, colegii nostrii din anul
II nu s-au intors de pe teren. Acum e 04:03, deci deja 23 iunie, si
Bogdan, Raluca, Emilia si cu mine (Bogdana) stam pe balcon in tot mai
stramtul nostru „watchtower” asteptandu-l pe domnul profesor
sa se intoarca atat cu „echipa de salvare” (Cristi, Turcu,
Bishon) cat si cu disparutii nostrii (Adi si Bogdan), din expeditia
de cautare. Noi ne roadem unghiile, pe noi ne rod stomacele si este
o ceata a naibii de groasa si ploaia pacane constant a pasi. O sa vina.
Si noi ii asteptam aici. Restul dorm. Peste cateva ore , o noua zi de
practica, o aceeasi zi ca cea de acum. Atat. Over and out.
Emilia: Ziua a II-a, in localitatea sau satul Bigar,
he he he, mergem sa vedem multe aflorimente!!! Am mers putin pe jos
cu toate ca ma asteptam sa mergem mult mai mult, as vrea sa vad fiecare
coltisor din acest Rai (al Pamantului), vreau sa descopar multe chestii.
S-au intamplat mult prea multe, am gasit fosile multe, multe (vroiam
si eu un simplu amonit, nu doar bivalve, din cate am inteles bivalvele
sunt cele mai rare, dar nu cred, ca am gasit prea multe ca sa fie rare).
O zi plina de surprize din partea colegilor mei, vorbisem de dimineata
sa merg cu domnul profesor in comuna Berzasca si normal ca Bogdana se
plictisea teribil si a vrut si ea sa mearga? Am plecat si am vazut in
sfarsit calcarele de pe marginea drumului! Am ajuns la Berzasca, normal
ca acolo baietii din anul II nu erau acasa si i-am asteptat trei secunde
pana au venit ei de la magazin, s-au bucurat sa ne vada, acolo mi-a
placut reactia lui Bishon (Marius): „Emilia, tu esti?” Intre
timp lasasem de veste ca atunci cand se vor intoarce colegii Adi si
Bogdan de pe teren, sa ne dea un sms. Dupa discutii am aflat ca ei s-au
distrat nitel in comuna la un gratarel cu cei trei colegi de-ai lor
si ca au plecat prin padure (tin sa specific „drum forestier”)
inapoi la gazda (Bigar), de aici o intreaga poveste. Drumul de la Berzeasca
la Bigar a fost funny, am ascultat Akcent „in culori” si
o melodie populara a carui vers nu prea il mai tin minte, dar stiu ca
era ceva cu padurea mea, ha ha! Cristi, Cristi Turcu, Bishon si domn’
profesor au plecat sa caute baietii pentru ca ei nu ajunsesera la ora
23 si ceva la gazda. Am inceput sa ne ingrijoram de cei doi colegi,
timp in care am mai barfit, am mai ras, chestii pe care le fac studentii
cand asteapta. Pe la ora 4 am plecat in cautarea lor spre cimitir (Dragoselca)
cu lanterne (mai exact doar telefonul meu). Raluca tremura de frica,
eu nu mai zic, doar cei doi Bogdani, erau curajosi. Timpul a trecut
foarte foarte foarte greu, terminasem si 3 in 1, la un moment dat vedeam
pinguini si chestii care se miscau, auzeam pasi pe drum cu toate ca
era doar imaginatia noastra. Am dormit doar 2 ore sau 3, pana am aflat
daca colegii nostrii sunt ok.
Neli: Data de 22.06.2010, ziua a II-a de practica
a inceput cu o vreme nu prea placuta. In timp ce urcam pe munte, vremea
a inceput sa fie mai prielnica drumetiei. A fost o zi superba, am mers
foarte mult. Punctele forte ale acestei zile au fost minele Palasca.
In aceasta zi am simtit cu adevarat ca sunt un student geolog: am descoperit
o fosila superba, prima mea fosila. Cum spune si un proverb: „totul
se termina cu bine, cand incepe cu bine”, asa si aceasta zi s-a
incheiat cu bine.
Ramona: Chiar daca de dimineata ziua nu parea promitatoare,
am avut parte totusi de multa aventura si am descoperit multe lucruri
noi. Am fost foarte fericita cand am gasit primele fosile. Drumul pana
la mine a fost foarte frumos si ne-am distrat pe cinste. La sfarsitul
zilei pot spune ca am mers pe jos intr-o zi cat am mers toata viata!
=))))
Bogdan: Sperand sa nu ploua ne-am indreptat spre Mina
Palasca, iar dupa vreo 2 ore de mers prin padure, timp in care am reusit
sa nu calcam melcii ce ne stateau in drum, am ajuns la halda inferioara,
unde am luat si masa de pranz (2 sandwichuri puse de Marisca la pachet
+ o napolitana). Am gasit plante fosilizate: frunze de coada calului.
Dupa binevenita pauza de masa am continuat drumul pana la halda superioara,
unde cativa colegi mai norocosi au prins semnal si si-au putut suna
rudele, altii au cautat in continuare fosile, bineinteles eu am gasit
iar coada calului, de data asta tulpini. Altii mai norocosi au gasit
si fosile de conifere. Domnul profesor ne-a aratat fostele intrari in
mina, din pacate blocate acum. Mina a fost inchisa in 1993, iar majoritatea
angajatilor erau oamenii din Bigar. Inchiderea minei a fost probabil
o mare lovitura economica pentru locuitori. Intorsi la vila/cabana/pensiunea/casa
Mariscai am mancat o supa foarte buna si un fel doi peste asteptari.
In jur de ora 22:00 domnul profesor a anuntat ca doi dintre colegii
nostri mai mari veniti in zona pentru pregatirea lucrarii de licenta
nu s-au intors inca si era momentul sa plece sa ii caute. Bineinteles,
am vrut sa ii insotim (nu toti, evident), dar ajutorul ne-a fost refuzat
pentru ca nu cunosteam traseele. Dupa o noapte de nesomn petrecuta pe
balcon sau chiar in ciresii din sat, am aflat spre dimineata ca disparutii
au fost gasiti.
Alice: Astazi a fost putin mai greu cu trezirea...
in rest totul a mers super ok. Am fost la minele Palasca. Drumul a fost
putin greoi, fiind si prima experienta din aceasta saptamana, iar noi
nefiind obisnuiti cu drumurile lungi, seara am picat morti de oboseala...
Inca de dimineata am cercetat primele aflorimente si am facut cunostinta
cu primele fosile descoperite de mine, iar senzatia a fost de exceptie.
Sincer, nu as mai fi plecat de la primul afloriment, vroiam sa gasesc
cat mai multi amoniti si bivalve si belemniti...Super! Mi-a placut foarte
tare si entuziasmul colegilor mei, cautau pe drum si se bucurau cand
gaseau fosile, ca niste copii in fata unor jucarii noi. Am mers destul
de greu prin padure, pe drumul catre mine, din cauza ierburilor inalte
si a noroiului, dar cand am ajuns am uitat de toate si m-am bucurat
de priveliste. ? La ora 17:00 deja eram acasa cu toate ca mi-ar fi placut
sa mai cercetam si alte zone tot azi, insa tre’ sa recunosc ca
eram destul de obosita... In orice caz a fost o zi reusita si abia astept
sa o iau de la capat!
Miercuri, 23 iunie 2010, Bigar
Nu am dormit decat cateva ore, pe unii inca bantuindu-ne in somn ceata
si ploaia. Undeva la casa de peste drum este o pasare, nu cred ca bufnita,
insa canta doar noaptea, mereu intre 01:00-05:00. Prin perdeaua de ceata,
cu fantomele imaginatiei noastre mai conturate ca oricand, tipetele
ei au ramas profund infipte in capetele noastre. Baietii au ajuns abia
pe la ora 07:00 cu vesti despre cei pierduti si domnul profesor, si
dupa aceea am reusit si noi sa ne odihnim cam doua ore pana la micul
dejun. Nu a fost o zi prea grozava pentru ca am inghetat de frig desi
am stat in casa, si a plouat continuu. Nu am putut merge pe teren, cu
greu am reusit sa ajungem la semnal ca sa vorbim acasa, singurul lucru
bun e ca ne-am mai odihnit picioarele.
Ramona: Dupa kilometrii parcursi in ziua anterioara,
ziua de azi mi s-a parut ca un dar de la Dumnezeu. Chiar daca asta inseamna
o zi de practica pierduta. Marea majoritate a timpului am dormit. Nimic
interesant. ?
Alice: Ploua... A plouat toata ziua... Nu am iesit
pe teren astazi ? Am stat in casa si nu am iesit decat putin la semnal
si la bar... O zi moarta! Sper sa se opreasca ploaia si maine sa putem
iesi pe munte, nu as vrea sa mai pierdem inca o zi aiurea...
Neli: Cea mai plictisitoare zi de la inceputul anului
si pana in momentul actual. Daca in seara zilei de 22, vestea disparitiei
celor doi colegi din anul II mi-a creat o stare de panica, agitatie,
neliniste, aceasta stare de spirit a continuat si in cursul zilei de
23, dar de data aceasta din cauza vremii ploioase.
Emilia: Astazi a fost o zi plictisitoare, nu teren
(mers pe teren), nu soare (a plouat pana s-au intors cei doi „Rambo”).
Bogdan, dupa ce am fost la ei la gazda si i-am intrebat daca sunt bine,
spune : „mi-a mancat ursul un deget, vrei sa vezi?”. In
incercarea de a incheia pe ziua de astazi, apare domnul Caralita cu
o broasca intr-o punga, ceea ce e foarte...nush...nu am cuvinte... ma
retrag in pernele pufoase si foarte calduroase. A meritat tot pana aici
si vreau sa inceapa sa fie cu mult mai palpitant. Abia astept sa incepem
sa cartam! Gata, am scris destul si Adi s-a plictisit sa joace sah ca
sa termin cu jurnalul. Mi-e somn tare, ma duc sa ma dorm, maine e o
alta zi. Da Doamne sa nu ploua!!! Amin.
Bogdan: Vremea nu a tinut cu noi, iar restul zilei
ni l-am petrecut odihnindu-ne si jucand diferite jocuri, de la sah (pentru
unii mai destepti, nu ca Nelly care nu stia cum arata piesele), pana
la rummy, whist, rentz, sau chiar mai modernul twister. Spre seara ploaia
s-a mai potolit si am reusit sa iesim din casa, stabilit primul contact
cu civilizatia locala, noi baietii jucand fotbal cu pustii din sat.
Nu vreau sa fiu prea mandru dar echipa in care eram eu a castigat (nimic
neasteptat). Seara am petrecut-o cu cateva sticle de bere in mana, apoi
am dormit ca niste bebelusi (a nu se intelege ca bebelusii beau bere).
Joi, 24 iunie 2010, Bigar
A fost o zi frumoasa. E exact cum mi-am imaginat. Mai mult, e chiar
ce mi-am dorit. Cum mi-a spus domnul Oscar ca va fi. Credeam ca pustiul
te doare, atat de frumos e. Nu. Pustiul te umple acolo unde tu esti
gol. Te face intreg la loc. Nu pot sa descriu cata fericire emana padurea.
Cuvintele sunt doar punti. Nu pot mai mult. Gandul in schimb zboara.
Gandul stie si sufletul simte. Dragostea si fericirea padurii nu este
un gand, nici o concluzie. E acolo. Astazi am plecat de dimineata, dupa
micul dejun, pe Valea Sirincai. Dupa o zi de repaus total, am mers unii
dintre noi, undeva catre 30 km. Am coborat pe poteca de la Bigar, continuand
cu drumul forestier pana la fosta mina Busman. Pe drum am insemnat cateva
aflorimente de marne de Bigar, cenusii si brunii si am cautat fosilute
(amoniti, belemniti si bivalve). La confluenta paraului Sirinca cu Sirinia
am vazut o veche turbina si am aruncat priviri pierdute cu lanternele
catre interiorul fostei galerii. Din pacate, apa era prea mare ca sa
nu ne intre in bocanci si oricum, ca in toate minele inchise, accesul
este blocat.
Am continuat in amonte pe Valea Sirincai, pe un vechi drum de mocanita,
ce ducea catre galeria Stanca. O buna bucata din drum a fost nevoie
sa traversam „inotand” printr-o mare de urzici, predandu-ne
in fata naturii (a trebuit sa mergem cu mainile ridicate ca sa nu ne
urzicam ?). Am mai observat dea lungul drumului aflorimente in gresii
calcaroase, am facut masuratori, am gasit specii ciudate de ciuperci,
muschi, ferigi. Pe cursul raului am vazut capetele de strat formand
praguri si unde pragurile erau mari, chiar cataracte. Cu greu am zarit
undeva in capat o cascada cu bazine superbe, perfecte pentru inot. Ne-am
catarat pe grohotis si printre crengile copacilor si am vazut peisaje
de neuitat pe care am incercat sa le imortalizam in fotografii. Una
dintre atractiile de baza au fost ruinele unui pod austro-ungar din
care nu au mai ramas decat stalpii de rezistenta/picioarele, acoperite
cu muschi si licheni. Intreg fundalul exotic, cu liane si fluturi mari
si o vegetatie impletita in ziduri verzi, aduceau a Indiana Jones. La
intoarcere am urmat drumul forestier, fiind foarte obositi si am fost
mai mult decat bucurosi sa fim intampinati cu un dus relaxant si o masa
copioasa. Seara ne-am impartit care cu cine, am baut un suc, o bere,
la bar, iarasi jocuri, glume, poze si asa mai departe, un drum dulce
catre un somn profund.
Emilia: Ciudat, e tarziu, si nu am nicio idee????!
Today am fost pe Valea Siriniei (la confluenta Siriniei cu Sirinca)
am incercat sa ajungem la Stanca dar din cauza drumului foarte accidentat
nu am putut ajunge, cu toate ca doream foarte mult sa ajungem acolo
(poate gaseam niste fosile pentru Bogdan). A fost o zi ciudata, am facut
basici in talpa, am mers foarte mult (cca 30km) si inca mai vruiam sa
mergem pe Dragoselca dar nu cred ca mai puteam merge nici macar 1 km.
Ciudata zi, oricum, mi-e somn si as vrea sa dorm.
Ramona: In sfarsit o zi frumoasa, cu mult soare...
eu... super naspa. Nu am prea avut chef de nimic, in niciun caz de mers
pe teren, dar asta e... sunt studenta la Geologie... macar m-am bronzat...
pe o parte. In rest multe basici de la alergie... Sper ca maine sa imi
fie mai bine.
Neli: Am inceput ziua cu o dimineata frumoasa, putin
insorita. A fost o zi foarte frumoasa, am mers foarte mult. Chiar nu
imi gasesc cuvintele pentru a descrie aceasta zi, dar pot spune ca a
fost o zi super tare pe care nu cred ca am sa o uit vre-o data!
Alice: Mi-a placut foarte tare ziua de astazi! Am
mers peste 20 km dar s-a meritat. Am vazut foarte multe lucruri interesante
si am facut o multime de poze. M-am si bronzat! :D in timp ce il asteptam
pe domn’ profesor. Am mers ca prin jungla pot spune. A fost frumos!
Bogdan: Ziua a inceput bine, cerul era destul de liber,
chiar dandu-ne sperante ca se va insenina suficient pana seara pentru
a vedea stelele cu telescopul domnului profesor. Am plecat spre Busman,
apoi de-acolo am mers spre Stanca, o fosta mina. Grupul mare s-a oprit
la poalele unui grohotis, asteptandu-l pe domnul profesor sa se intoarca
cu studentii care aveau de facut lucrarea de licenta in aceea zona.
S-au intors dupa aproximativ 1h +1/2, din pacate pe drumul urmat au
avut loc alunecari de teren, zona fiind de neatins. Ne-am intors cu
totii epuizati in sat, iar ideea de a merge si pe Dragoselca a picat.
Seara ne-am impartit pe echipe, urmand ca a doua zi sa plecam pe teren
si sa incepem cartarea. Dupa ultimele recapitulari pentru masuratoarea
cu busola, fiecare si-a ales coechipierii (eu am fost in echipa cu Bogdana,
Emilia, Alice si inca 2 colege).
Vineri, 25 iunie 2010, Bigar
Astazi ne-am mobilizat destul de greu pentru ca pe majoritatea
i-a epuizat drumul de ieri. De cu o seara inainte ne-am impartit in
echipele de cartare si ne-am primit hartile, asa ca astazi am plecat
pe doua drumuri separate. Echipele sunt urmatoarele: echipa nr. 1 ce
are de cartat Valea Dragoselcai este formata din: Emilia ca sef de echipa,
Bogdan, Neli, Ramona, Alice si Bogdana, iar echipa nr.2, ce a primit
de cartat aflorimentele de pe drumul forestier, mai jos de fosta mina
Buschmann, catre Dunare, formata din: Raluca (sef de echipa), Alexandra,
Ioana si cei doi Razvani.
Dupa cum spuneam, am plecat de dimineata pe la ora 09:00, cu domnul
profesor si cu Adi, din anul II, pe Valea Dragoselcai. Peste rau si
prin padure, am ajuns la drumul forestier si apoi, singuri, fara Ramona
careia i-a fost rau si a ramas acasa, am mers din afloriment in afloriment,
in aval, dea lungul drumului. Vremea a fost destul de nehotarata. Ba
ne-a ars soarele, ba ne-am zgribulit speriati ca o sa ploua. Pana la
urma nu a plouat. O parte din drum a stat si Lili cu noi, catelusa padurarului
daca nu ma insel, care am auzit ca ar avea opt puiuti. Pe Bogdan l-au
atacat scorpionii, pe mine furnicile rosii, Neli a mangaiat mai tot
ce vedea masiv si din roca, in speranta ca poate in schimb o sa i se
dea o fosila?! Cine poate stii... Am reusit sa parcurgem cam ¾
din zona, avand un randament nu tocmai bun, pentru ca a fost ceva complet
nou pentru noi sa punem in practica ce am invatat la geologie fizica
sau cartografie. Primele aflorimente au fost din marnele de Bigar, cu
care eram de cateva zile oarecum obisnuiti. Au urmat insa aflorimente
complexe din calcar cenusiu cu incluziuni de silice, cu strate puternic
cutate si pe alocuri rupte de falii. Pana la urma oboseala si ora tarzie
ne-au indemnat catre casa, prin padure am intalnit unele mici probleme
de orientare, dar pana la urma ne-am descurcat. Cand am ajuns am aflat
ca prima echipa terminase deja de cartat toata zona, fapt care ne-a
cam demoralizat. Am luat masa, ne-am facut dus si am mers acasa la domnul
profesor cu toate probele pe care le-am colectat pana acum. Laboratorul
pot spune ca e super! Are un aspect rustic pe dinafara, dar este moderna
si comfortabila la interior. Am avut toti ocazia sa analizam probele
la lupa bunoculara si am identificat specii de muschi si ferigi cu ajutorul
determinatoarelor din biblioteca domului profesor. Singurul regret pe
care il am este ca nu am putut sa ne uitam cu telescopul la stele. In
seara asta luna este aproape plina si lumineaza foarte puternic. Dupa
ce am plecat de la domnul profesor, Emilia si cu mine am mers pana la
dealul cu semnal, la bancuta, si apoi la primul afloriment unde am continuat
sa cautam fosilute chiar si dupa ce s-a intunecat, la lumina lanternelor.
Pe drumul de intoarcere am facut poze la melcusori si am urmarit licurici,
si ne-am oprit putin cu Adi si Bogdan la bar. In seara asta am aflat
amandoua ca licuricii au aripile negre, umerii rosii, si doar fundul
li se aprinde ca un beculet (oricat s-ar amuza Bogdan de descrierea
noastra!). Dorm piticii de gradina, noapte buna!
Emilia: Prima zi de teren (cartare) singuri. A fost
domnul profesor cu noi si cu Adi. Am ramas cu grupul meu sa cartam valea
Dragoselca pana la confluenta paraului Dragoselca cu Dragoselea. Din
pacate nu prea imi aduc aminte mult, dar stiu ca m-au durut picioarele
ingrozitor si abia mergeam. La intoarcere mi-a fost cu mult prea rau,
am facut o criza de stomac si am fost mult prea incapatanata ca sa ii
las pe colegii mei sa ma ajute. Cam atat pe ziua de azi.
Ramona: Azi m-am simtit foarte rau?... nu am putut
merge pe teren si imi pare foarte rau. Am pierdut inca o zi de practica.
Nu am putut merge decat pana la domnul profesor acasa... Acasa... abia
astept sa ajung acasa, chiar daca imi place aici...
Alice: Astazi am cartat. Am mers singuri pe Dragoselca
si am descris aflorimentele. Am ajuns cam pe la jumatatea rutei si va
trebui sa mai mergem si maine. A fost destul de ok. Putin individualism
s-a simtit totusi in echipa... A trebuit sa ne intoarcem mai devreme
pentru ca nu mai putea merge Emilia din cauza bataturilor din talpi
?. Apoi am mers acasa la domn’ profesor sa ne uitam la fosile
la microscop si cam atat...!
Bogdan: Asteptam cu nerabdare prima zi de cartare
fara profesor, mai ales ca eram sigur ca am inteles totul perfect, incurajat
fiind si de experienta altor practici din timpul anului. La primele
aflorimente totul a mers struna, marnele de Bigar predominand. Problemele
au inceput sa apara cand am dat de calcarele cenusii, cutate in niste
anticlinale si sinclinale ce trebuiau analizate si masurate, lucruri
ce ne-au solicitat destul de mult, pe unii dintre noi, restul multumindu-se
sa dea cu ciocanul in pietre sau sa "caute fosile". Ne-am
notat fiecare afloriment, fiecare punct, in total vreo 25. Cam la un
sfert de sfarsitul drumului am decis sa terminam pentru ziua respectiva,
dar am mers totusi fara sa cartam pana la confluenta paraului Dragoselca
cu raul Dragoselea. Ajunsi in sat, am mancat, apoi la 19:30 ne-am strans
in laborator pentru a prezenta esantioanele stranse si pentru a lamuri
unele probleme. Spre surprinderea noastra facusem destul de multe greseli,
fapt ce m-a descurajat destul de mult. Spre seara am urmat acelasi program
intrat deja in rutina: fotbal cu baietii din sat si apoi bere.
Sambata, 26 iunie 2010, Bigar
Dimineata era sa o ratam din cauza vremii inselatoare. A picurat
putin, dar si-a revenit vremea tocmai la timp ca sa putem pleca pe teren
dupa micul dejun. Astazi a venit si Ramona cu noi, deci am fost in formatie
completa. Ce-i ciudat este ca am refacut tot ce am cartat ieri. Ne-a
prins foarte bine faptul ca aveam deja o prima impresie, asa ca treaba
a mers mult mai repede. Am avut timp sa facem si poze la soparlute,
soricei, scorpioni, sa ne certam, sa mancam, si cel mai important sa
radem si sa ne luam la intrecere care ajunge primul sa masoare un strat
sau la urmatorul afloriment. Atmosfera a fost chiar placuta, azi ne-a
insotit si Adi pe teren, el avand de facut masuratori pentru lucrarea
de licenta. Avand deja un fundament de informatii de ieri, azi am terminat
mai repde decat ne asteptam. Cand am ajuns la intersectia paraului Dragoselca
cu Dragoselea am facut un popas la umbra si am intrat cu picioarele
in apa raului si iarasi am facut poze si am vazut niste gandacei dubiosi
care roiau prin apa. Dupa ce ne-au inghetat talpile bine de tot, ne-am
intors, nu am mai avut timp pentru a cauta fosile si cand am ajuns la
doamna Marisca, tocmai se punea masa. Am mancat si pe urma am mers iarasi
la domnul profesor, unde am vorbit despre probele pe care le-am mai
colectat si despre colocviul de maine, despre notitele noastre si multe
altele. Ne-am uitat la poze si am selectat cateva pentru a fi puse pe
site. In seara asta este innorat si ploua. Deci nici azi nu am putut
sa ne uitam cu telescopul. Nu pot sa cred ca maine trebuie sa plecam...
Am mai stat la bar cu Emy, Adi, Bogdan si Iosif si am jucat carti. Acum
am venit la culcare. E ciudat cum am ajuns sa ma obisnuiesc cu locul
asta...
Alice: Si astazi am fost tot singuri pe teren pentru
cartare si am reusit sa terminam de cartat, insa nu am mai cautat si
fosile pentru ca era deja foarte tarziu. Am stat cu picioarele in apa
rece a paraului Dragoselca si am facut multe poze. A fost una dintre
cele mai amuzante zile ale practicii!:D
Bogdan: A doua zi de cartare a mers mult mai bine,
fiind familiarizati deja cu terenul. Desi ne-am intors mult mai tarziu
decat echipa cealalta de pe teren, suntem foarte incantati de rezultate.
Bineinteles ca au existat si conflicte insa pana la urma totul a decurs
bine, iar lucrul in echipa ne-a ajutat foarte mult. Din nou am mers
la laboratorul domnului profesor, de data aceasta fara prea multe intrebari.
Am aflat ca maine urmeaza sa dam un colocviu. Nimeni dintre noi nu stie
in ce consta, asa ca ne-am recitit notitele si ne-am pus la punct datele
obinute in timpul cartarii, urmand ca maine sa punem si punctele pe
hartile primite.
Emilia: Ultima zi de teren... I-a fost rau Ramonei
si am intrebat-o daca are pastile si ea „Nu”. Nah, ce sa-i
fac... Ne-a ajutat si Adi putin mai mult, dar fetele noastre au stat
si au cautat fosile (Ramona si Nely). Ne-am scaldat picioarele in rau
si am facut poze. Spre surprinderea noastra si a domnului profesor,
am terminat de cartat tot. La 18:30 am ajuns la gazda si ne-a pus masa.
Seara, dupa ce am venit de la domn’ profesor, ne-am dus la bar.
Ploua si am jucat carti cu Adi, Bogdan, Bogdana si Iosif, pana la 1
dimineata. Acum, somn.
Duminica, 27 iunie 2010, Orsova-Bucuresti
Ne-am trezit in jur de ora 09:00 si am luat micul dejun, dupa
care nu am plecat pe teren asa cum eram obisnuiti. Am urcat inapoi in
camere si ne-am facut bagajele. Pe la ora 11 am avut colocviul, unde
am prezentat carnetele de teren si hartile, si am raspuns la unele intrebari.
Astazi fiind Duminica, locuitorii satului au mers la Biserica, la slujba.
Ce mi s-a parut foarte dragut este ca se imbraca in hainele dintre cele
mai frumoase, aranjati si respectabili. Am fi mers si noi, insa, din
pacate, am fi contrastat mult prea puternic, tinand cont ca toate hainele
noastre sunt noroioase sau imbacsite. Am auzit insa de afara un fragment
dintr-un cantec bisericesc. Dupa cum suna, cred ca au un cor aparte,
format din copii, asa cum se obisnuieste la catolici. Un lucru care
m-a surprins a fost ca slujba a inceput destul de tarziu si nu a tinut
prea mult. Dupa ce s-a intors de la slujba, doamna Marisca ne-a condus
la o casa foarte frumoasa, opera de muzeu, simbol pentru arhitectura
ceha, cu peretii si tavanele pictate la interior. Intre timp au ajuns
si doi colegi din anul III si au mers si ei cu noi, in vizita. Ce mi
s-a parut cel mai impresionant a fost ca fiecare scena pictata insemna
ceva anume pentru locuitorii casei. Spre exemplu, in prima camera apareau
trei femei in trei ipostaze diferite, toate avand insa trasaturi faciale
comune, infatisand-o pe bunica proprietarei. Mi-au mai placut copacii
din fundal care mi s-au parut extrem de minutios lucrati. De apreciat
este ca doamna respectiva si familia dansei ne-au dat acordul sa ii
vizitam locuinta, inca o dovada a amabilitatii cehe.
Din pacate, cu aceasta vizita s-a incheiat si practica noastra. Pe drum,
domnul Schweiner a oprit la Izvorul fetei si la Capela Sf. Coroane.
Am avut de asteptat cam sase ore si jumatate in gara in Orsova, si acum
suntem pe tren, pe drumu de la Orsova la Bucuresti. Am plecat de la
Bigar. Da, eu sunt trista acum. Ceilalti nu stiu cum se simt. Unora
le e deja dor...altora le era dor de casa...Este 01:35. Sunt obosita.
Inchid ochii si...
Bigarul te schimba.
Bogdan: In ultima zi de practica se putea citi tristetea
pe fetele tuturor. Ne-am fi dorit sa mai ramanem cel putin inca pe-atat;
linistea zonei si prietenia Bigar-enilor m-a facut sa imi promit ca
nu va fi ultima data cand voi vedea acest sat. Colocviul a constat in
verificarea hartilor si caietelor de teren, dar si cate o intrebare
sau 2, in cazul in care domnul profesor nu era convins de cunostintele
noastre. Din pacate dupa aceasta practica unii nu stiau nici sa masoare
cu busola, lucrur elementar pentru un geolog. Pe la ora 14 am plecat
din sat si la 17 am ajuns in gara la Orsova. Cum trenul nostru venea
de-abia la 23:22, am petrecut cele 6 ore plimbandu-ne de-a lungul Dunarii,
care era peste drum de gara. Am mai facut cateva poze, iar la ora 23:22
ne indreptam spre Bucuresti.Oboseala acumulata in cele 7 zile de practica
si-a spus cuvantul iar unii au reusit chiar sa adoarma, timpul trecand
destul de repede.
Alice: Ultima zi de practica, ultima zi de stat in
Bigar... ? Nu vreau sa plecam! As mai sta aici vreo doua saptamani,
sau luni ? Ma simt ca acasa. Ufff! Astazi am avut si colocviul, a fost
domn’ profesor mult prea darnic, putem spune. La 14 am plecat
din Bigar, toti cu regretul pe fata si am ajuns in gara Orsova la 17,
unde am asteptat trenul pana la 23:22. Intre timp n-am facut decat sa
mananc si sa vorbesc la telefon? A fost o saptamana minunata!!!
Emilia: Inca il asteptam pe domnul profesor sa dam
colocviul... majoritatea si-au facut bagajul si au haine curate? nu
mai am nimic curat, nu stiu cum ajung la Bucuresti, dar nu conteaza
asta, ci farmecul de a merge pe munti si de a munci. In sfarsit am dat
colocviul. Dupa ce am vizitat casa pictata, am plecat cu domnul Schweiner
spre Orsova, foarte frumos drumul, am ascultat cu o ureche rock si cu
cealalta manele, combinatia fatala. Bogdana a facut acelasi lucru, in
spatele microbuzului, peste bagaje, unde am jucat si carti (macaua),
ca sa nu mai pomenim de gropile din asfalt. Ajunsi in Orsova, pierdem
trenul de 17 si a trebuit sa il asteptam pe cel de 23. Am jucat carti
si am asteptat trenul. Mi-a fost foarte greu sa plec din Bigar, parca
s-a rupt ceva din mine, acelasi sentiment pe care l-am avut cand am
plecat de acasa la Bucuresti. Nu vruiam sa plec, cu toate ca stiam sigur
ca ma voi intoarce intr-o zi. A fost o experienta deosebita, in sfarsit
mi-am dat seama ce cariera vreau sa urmez (paleozoologie – sper
sa nu se supere domnul profesor, dar asta imi place mai mult), in sfarsit
simt ca voi deveni cineva si nu doar cineva, ci cineva important si
ma bucur foarte mult pentru asta, sper sa ii fac mandri pe ai mei si
stiu ca deja o fac. Mai e cale lunga pana la Bucuresti, imi pun castile
in urechi si asta e ultima data in care mai scriu, practica mult asteptata
s-a terminat mult prea repede. Multumiri domnului profesor ca a fost
un excelent organizator. Bigar, te iubesc! I’ll be back!!!