Jurnal de practica, Bigar 2013
de
Andreea SIMA

Introducere
Intre 3-10 iulie 2013 am avut placerea de a intreprinde la Bigar, Comuna Berzasca (Caras-Severin), traditionala practica de vara cu studentii Facultatii de Geologie si Geofizica, Universitatea din Bucuresti. Participantii au fost studentii anului I, din toate specializarile. Andreea Sima a avut amabilitatea si sensibilitatea de a tine un jurnal al acestei practici. Multumiri, Andreea.

Mihai.

Participantii practicii de cartare geologica la Bigar, Laboratorul de teren Dilcher-Popa, 2013. Mai multe fotografii.

04.07.2013
Cu o intarziere de aproximativ un ceas , la ora 04:10 , in dimineata zilei de 4 iulie, ne indreptam amortiti spre microbuzul, botezat mai tarziu, de unanim acord, microbuzul groazei. Drumul meandrat ne-a cam dat de furca, noua celor nefamiliarizati cu zona, insa nu si soferului care intra sigur, cu viteza, in curbele luminate difuz de cele doua faruri frontale impozante ale autovehicului. Rezultatul a fost exact cel asteptat, o inlantuire de sarituri pe loc si de clatinari neamortizate nici macar de partile moi ale corpurilor noastre. Punctul culminant al diminetii, momentul in care am ajuns sa umblam din nou pe picioarele noastre s-a lasat asteptat putin peste o ora jumatate, cand, pe muzica lui Anton Pann , la ora fixa, 06:00, am intrat desteptati romaneste in Bigar, satul ceh care ne-a fost casa in saptamana ce a urmat.

Timpul in care am asteptat sa fim cazati a prilejuit un strop de odihna pentru cei care au prins un pat liber la vecina Stefania si o urma de comunicare, cand greoaie cand antrenanta, in functie de rolul jucat de fiecare participant la conversatii, pentru ceilalti. Dupa ordonarea propice in camere si dupa un mic dejun asteptat si neprimit am pornit in recunoastere , inspre ora 13:00, in Poiana Rehac. Vremea ne-a fost un aliat pana in finalul calatoriei, asemeni zonelor impadurite, oaze de racoare ce ne adaposteu din cand in cand de caldura dogoritoare din luminisuri. Din prima zi am observat biodiversitatea accentuata despre care domn’ profesor ne-a vorbit, caci fluturii, libelulele, licuricii nocturni, radastile si o multime de gaze si tauni animau zonele impadurite, parca pierdute in tacere, din departare.

Analiza geologica a fost inaugurata in discutii degraba, caci toata strada principala era acoperita, mai mult sau mai putin, de marnele caracteristice zonei, marnele de Bigar, Jurasic medii, in situ.
Ajunsi in Poiana Rehac, ne-a fost usor sa ne formam o viziune de ansamblu asupra satului si a zonelor dimprejur. Satul Bigar are o infrastructura simpla, dezvoltata pe doua artere principale, cu Biserica situata la rascruce de drumuri. Este un sat izolat, parte a Masivului, extrem de erodat, al Almajului, strabatut de doua paraie numite asemeni, Mosnic. Scurta oprire pe care am facut-o a fost un prilej numai bun pentru a afla cateva detalii din istoria geologica a zonei in care ne aflam.

Pornind pe drumul de intoarcere am fotografiat toate insectele care parca zburau dinadins inspre noi iar mie si lui Bogdan ne-au fost inselate cunostintele despre amoniti, acumulate intr-un semestru de Paleontologie, caci, se pare ca ceea ce pentru noi parea a fi un fragment dintr-un mulaj intern de amonit era defapt o concrestere silicioasa rulata, din schelete de radiolari si spongieri numita pe scurt chaille.
Dupa o masa copioasa si nespus de gustoasa am dat o fuga pe dealul cu semnal. Inarmati cu lanternele de la telefon si cu cea de mana a lui Tony ne-a fost usor sa ferim aricii ascunsi in iarba proaspat cosita, insa, ne-au cam incurcat la zaritul licuricilor.

05.07.2013
Ziua a inceput, dupa cum urma sa aflam, in acelasi ton melodios, de-a lungul sederii noastre in Bigar. Dupa spusele lui Razvan parea a fi o combinatie de jazz cu un slow exagerat, ce trimitea cu gandul la scene vechi din lagarele de razboi, unde se asculta muzica la patefon iar sunetul impanzea intreg locul atunci cand era apropiat un microfon de aparat. Micul dejun a fost servit la ora anuntata, iar in jur de 09:30 am pornit la drum. Traseul ales a fost cel de pe Valea Dragoselca, unde am intalnit aflorimente de marne, de calcare albe si cenusii cu accidente silicioase si diaclaze de calcit. Impresionante au fost insa structurile sinforme si antiforme inlantuite si alternate pe o distanta de peste jumatate de km.

Am luat captiv un pui de scorpion, care din pacate si-a gasit sfarsitul in laboratorul din sat, am intalnit un croitor lenes, stand pe acelasi bustean atat la dus cat si la intors. Lasand in urma peretii stancosi de cativa metri inaltime, am pornit printr-o poienita, inotand prin ierburi si rugi, inalti de aproximativ jumatate de metru. Calcand cu o oarecare usoara urma de retinere pe vegetatia culcata la pamant am ajuns din nou in padure, mai exact in zona in care in secolul trecut se deplasa zgomos o mocanita incarcata ochi cu lemne. Se mai putea inca zari, cu usurinta, ceea a fost odata o sina utilizabila, intinsa si pe podul construit deasupra paraului Zamonita (Dragosela Mare). Acum au ramas numai cateva traverse de lemn umflate de apa, umede si crapate, gaurite de piroane ruginite.

Pe drumul catre pestera Zamonita am intalnit ceea ce parea a fi un baraj facut de castori din crengi de lemn asezate dezordonat, unele in sprijinul altora si am vazut si aflat de existenta muschilor solzosi. Dupa ce am vizitat, toti cei care am vrut, pestera Zamonita, Claudiu a adus o sesizare empirica asupra faptului ca “apa e uda”, cat de uda a fost , simtind si Antonio, cu tot scutul lui de impermeabil. Cu apa in bocanci, uzi pana la genunchi am luat pranzul, asteptand sa ne uscam cat de putin. Dupa pestera, a urmat mina parasita pe Valea Dragosela, unde am gasit urme fosile de radacini de plante din Carbonifer si am ascultat scurta detaliere a geologiei acestei zone. Traseul l-am incheiat cu fundamentul cristalin, micasiturile, gneiss-urile, serpentinitele si gabbrourile de pe Paraul Tulinibreg, reprezentand fundamentul cristalin al Bazinului Sirinia.

La intoarcere am intampinat cateva probleme care intr-un final au avut rezolvare. Dupa ce ne-am ratacit in mini-grup si ne-am invartit pret de o ora pe langa poteca ce ne ducea acasa, am fost salvati de domn’ profesor. De apreciat ar trebui sa fie dansul, pentru ca a avut rabdare cu noi, si de Dana, Angi, Gabi, Claudiu si Bogdan, pentru ca nu au lasat pe nimeni in spate, ci numai i-au luat in spate pe cei cu probleme. Astfel, uzi pana la piele si cu apa in bocani am dus la bun sfarsit cei 20 km.

Dupa un dus mult asteptat, cu bataturile acoperite de plasturi am coborat la masa si printre imbucaturi i-am laudat mancarea doamnei Marisca Mleziva. Desi traseul a fost lung, pentru cei mai multi dintre noi a fost pe atat de placut iar pentru mine, faptul ca am ajuns sa-l sfarsesc intr-o stare buna, a fost cu adevarat multumitor.
Inainte de culcare am mers la domn’ profesor, la impartasit impresii. Am stat la povesti, la o bere si cateva pungi de popcorn cu unt, geniale la gust, dupa spusele baietilor, pana ce somnul ne-a ajuns incet pe toti si am fost nevoiti sa ne indreptam spre casele noastre.

06.07.2013
Cea de-a 3-a zi de practica a inceput conform orarului, cu micul dejun si cu deplasarea pe teren. Traseul a urmarit obarsia vaii Dragoselca, iar in jurul orei 10:30 ne-am oprit la primul afloriment din perimetru. Am vazut unde apar curgerile Cuaternare de sol si cateva cariere ilegale ce au dus la alunecari de teren impozante.

Ajunsi in sat, proful a propus o plimbare rapida, cu masina, pe traseul ce-l aveam de parcurs a doua zi. Cum nu au fost suficiente locuri/masini pentru toti au mers numai Razvan, George, Claudiu si Antonio.
Razvan: Ne-a dus proful pe muzica celor de la Aerosmith la cuta cu miez rosu, unde am coborat toti, mai putin Antonio, el are o problema cu pantele, atat la urcat cat si la coborat. Am facut cateva poze iar la intoarcere am oprit la cascada. Aici am filmat putin, era prea monoton sa pozezi ceva in continua curgere. La intrare in sat am mai facut o scurta oprire, am prins cateva liniute de semnal si am mancat cirese negre.

Intorsi la pensiune am apucat sa mancam repede de seara si ne-am indreptat cu foi si pixuri la prof pentru ceea ce urma sa fie un curs de stratigrafie si geologie istorica. Am luat notite despre tipurile de roci din Bazinul Siriniei, le-am atribuit varste si fosile caracteristice, fie de plante fie de moluste (amoniti, belemniti, bivalve). Ziua am incheiat-o cu traditionala “seara de bere”, caci aici in Bigar, Ciucasul la 2,5 lei e ceva de neratat.

07.07.2013
Trezitul de dimineata incepe sa devina greoi pentru cei care tin companie stelelor pana tarziu, insa orarul se respecta in linii mari. Aceasta a fost ultima zi in care am mers cu totii sa vedem perimetrele de cartare, zi in care am parcurs cel mai lung traseu. In jur de ora 10 am zarit dealul Copriva, de-a lungul caruia urma sa pornim la drum.

Pe teren am vazut caliche-uri permiene si ne-am oprit, pe rand, la cele doua mine inchise in 1993: Palasca 1 (superioara) si Palasca 2 (inferioara). Ambele erau exploatati carbuni si au reprezentat locurile cu cea mai mare concentrare a fortei de munca din satele Bigar si Eibenthal. Trecand pe langa o alta cariera ilegala, de exploatare pentru nisipuri si pietrisuri, am inaintat cu greu pe cararea plina de fluturi, pana cand am ajuns pe Valea Sirinia.

Ajunsi la cascada ne-am oprit un timp pentru a ne racori, Andrei, Marius, Antonio si Robert fiind cei care si-au permis un pachet all-inclusiv pentru scaldat. Urmatoarea oprire a fost la cuta cu miez rosu, tot pe Valea Sirinia. Pe drumul de intoarcere Gabi si cu mine am fredonat cateva slagare romanesti contemporane, spre amuzamentul companiei.
Am incheiat ziua cu “seara de vin”, bautura ajungand sa dezlege limbile, unora dintre noi, destul de repede si usor.

08.07.2013
Avand echipele stabilite, lucrul in prima zi de cartare a inceput fara probleme, in jur de ora 09:30. Valea Dragoselca, in aval, a fost luata de echipa mea: Razvan, Bogdan, George si Dan, zona din amonte, de dupa poteca, a revenit echipei nr. 2 formata din Dana, Angi, Gabi, Antonio, Catalin si Silvia iar pe Valea Sirinia au ales sa mearga Andrei, Marius si Robert. Dupa cele povestite de colegi, cu totii am fost terorizati de insecte, norii care inconjurau satul neavand puterea sa se dezlantuie o data si sa ne scape de agitatia micilor inaripate. Munca pe teren a fost o adevarata incercare de intelegere intre coechipieri, schitele, descrierile aflorimentelor masuratul cu pasul fiind activitati la care toata lumea a avut ceva de spus. Seara, ajunsi la doamna Marisca, mult mai tarziu decat ora cinei, am profitat de programul liber pentru a ne relaxa ori pentru a mai arunca o privire si a structura ceea am lucrat toata ziua.

09.07.2013
Inainte de a pleca pe teren ne-am intalnit cu domn’ profesor pentru a primii indicatii in legatura cu asteptarile dansului de la noi, in ceea ce priveste organizarea si redactarea rezultatului scris al operatiunii de cartare. Unii dintre noi, usor perfectionisti de altfel, ne-am fi dorit sa primim aceste informatii inca din prima zi, insa am descoperit ca ceea ce am facut, dupa cum credeam de cuviinta, nu era chiar departe de asteptarile dorite.

Perimetrul nostru ne-a pus la incercare, caci abunda de structuri cutate, inlantuite, sinforme si antiforme, de falii, rupturi si prezenta o varietate litologica facil observabila. Am vazut aflorimente de calcare, conglomerate si microconglomerate, am sesizat trecerea de la gresii la strate carbunoase foarte foliate, ambele prinse in aceeasi structura. Am gasit belemniti si bivalve din Dogger si dupa multa osteneala si forta bruta baietii au reusit sa scoata cateva esantioane si sa le aduca la laborator pe post de trofeu. La intoarcere am dat peste o libelula, pe moarte pe care au luat-o cu noi si ni s-a oferit un drum scurt cu masina, de catre niste vanatori de la o asociatie timisoreana.

Intorsi in sat, ne-am dat seama ca pana la urma ne-am rezolvat just sarcinile, iar in seara aceea, la colocviu, am punctat ce am inteles si ne-am primit rasplata in note, popcorn si bere. La lasarea intunericului, am cautat stele pe cer cu luneta si ne-am intins la discutii pana dupa miezul noptii.

10.07.2013
Cea din urma zi pe care am petrecut-o la Bigar si sigur, singura trista din toata practica. Dupa micul dejun am mers in formatie completa la domn’ profesor acasa unde am facut poze de grup. Am strabatut gradina din spatele casei, am coborat la micul parau si am vazut palele de lemn, sculptate manual, ale unei vechi mori de faina de pe Piriul Mosnic. In cele cateva ore ramase pana la sosirea microbuzului, unii dintre noi am fost sa vizitam ceea ce nu am apucat sa vedem pe indelete.

Am mers in micul cimitir al satului unde am remarcat, cu surprindere, simplitatea locului si a figurinelor miniaturale, albicioase, ale Lui Iisus rastignit, prezente pe toate crucile modeste. Poate a fost de vina intinderea mica a tintirimului ori faptul ca nu eram legati de zona respectiva, insa locul nu a trezit nicio traire funebra in vreunul dintre noi. A urmat Biserica, lacasul sfant cu usi inchise in care nu am reusit sa patrundem. Desi ne-am fi dorit ca timpul sa se scurga mai incet, norul de praf de pe strada si sunetul pietrelor scapate de sub presiunea anvelolopelor si izbite unele de altele ne-au dat de veste ca trebuie sa ne coboram bagajele. In cateva minute eram cu totii imbarcati si pregatiti de plecare. Pot spune ca am incheiat practica stapaniti de dorinte contrastante si arzatoare, fie de a ne intoarce in Bigar intr-un viitor apropiat, fie de a ajunge cat mai repede in Bucuresti.

Am facut doua opriri pana sa ajungem la destinatie, una dintre ele in apropierea sculpturii in stanca a portretului regelui dac, Decebal. Dupa ce am imortalizat peisajul si am luat cateva suveniruri pentru cei de acasa, am pornit din nou la drum. Ajunsi in gara, cu aproape doua ore inaintea sosirii trenului, pentru a nu lasa plictiseala sa se instaleze, fiecare a cautat sa faca ceva. Unii au vorbit la telefon, altii s-au uitat la poze. Bogdan, Razvan si cu mine am parasit gara si am facut o scurta plimbare pe malul stang al Dunarii. Am observat structura orasului Orsova, construit pe etaje si am gasit un sarpe de apa. In scurt timp a venit si trenul, iar de atunci inainte nu am facut decat sa admiram peisajul, sa pierdem vremea jucand macao si friptea, pierduti in povesti.

In ceea ce ma priveste, indraznesc sa-i dau dreptate Bogdanei : “Bigarul te schimba”. Nu stiu care a fost cauza. Sa fi fost oamenii, locul, profesionalismul si firea prietenoasa si intelegatoare a domnului profesor, prieteniile pe care le-am legat aici, insa ceva e cert: daca pana sa ajung la Bigar ma indoiam de alegerea facuta in ceea ce priveste facultatea, acum ma indrept spre siguranta faptului ca informatiile stranse intr-un an se impletesc fara cusur cu aplicatiile pe teren si nimic nu-i in van daca esti alaturi de oamenii potriviti.